Eretele şi porumbeii
de Lev Tolstoi
Un erete se tot
lua după porumbei, dar nu izbutea să prindă niciunul. Atunci se gândi la un
vicleşug. Veni lângă hulubările, se aşeză într-un copac şi începu să le vorbească
porumbeiilor.
— Am timp liber
berechet, le spuse el, iar pe voi vă iubesc. Iată ce trebuie să faceţi:
lăsaţi-mă în hulubăria voastră, proclamaţi-mă împărat, iar eu vă voi sluji cu
credinţă. Nu numai că n-am să vă obijduiesc, dar n-am să-i las nici pe alţii
s-o facă.
Porumbeii se
învoiră, îl lăsară pe erete să intre la ei. După ce se văzu instalat în
hulubărie, eretele începu astfel să le vorbească:
— Sunt
împăratul vostru şi trebuie să-mi daţi ascultare. Înainte de toate, în fiecare
zi la masă voi mânca un porumbel.
Şi zilnic
sacrifica câte unul din ei. Când se dezmeticiră porumbeii şi se întrebară ce-i
de făcut, era prea târziu.
— Nu trebuia să-l lăsăm în hulubărie, asta-i! grăiră ei. Acum nimic nu ne mai poate ajuta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu