miercuri, 2 aprilie 2014

Pastele in lume

Marea Britanie
In Anglia, Pastele este o perioada de sarbatoare, animata de festivaluri, parade si de oferirea cadourilor, in special, oua de ciocolata; insa Pastele inseamna mai mult decat atat, cea mai importanta semnificatie ramanand totusi cea religioasa. Un sport traditional, practicat lunea dupa Paste, este rostogolitul oualor pe un deal. Obiceiul difera insa, de la regiune la regiune, castigatorul fiind fie oul care se invarteste mai repede, fie cel care supravietuieste la cele mai multe rostogoliri sau cel care trece printre anumite obstacole.

Suedia
In aceasta tara, in amintirea suferintelor petrecute de Iisus, in vinerea dinaintea Pastelui, tinerii “se biciuiesc” cu nuiele de mesteacan decorate si impodobite.
O alta traditie legata de Pasti este sarbatorita in Joia Mare; conform traditiei, aceasta perioada era legata de vrajitoare, ce simbolizau ghinionul, astfel pentru a le alunga erau aprinse focuri, iar oamenii faceau zgomote ciudate si acestea zburau catre “Bllkulla”. Astazi acest eveniment este sarbatorit pentru amuzamentul copiilor.

Olanda
Pastele in Olanda este marcat de carnavalurile care preced perioada de post si penitenta. Pregatirile pentru carnavaluri incep inca din anul anterior in cea de-a 11 zi a celei de-a 11 luni, cand un consiliu de 11 persoane se intalneste pentru a pune la cale programul carnavalurilor.
In timpul carnavalurilor, olandezii participa la diverse petreceri, parade si baluri mascate. In fiecare oras o persoana este aleasa Printul Carnavalului si ii sunt inmanate cheile urbei.
In prima zi de Paste, olandezii obisnuiesc sa ia masa in familie. Masa este atent decoarata de gospodine cu oua colorate si flori de primavara. Nelipsita din meniul traditional al olandezilor este „Paasbrood”, un fel de paine dulce care contine struguri si stafide.

Argentina
In partea de nord a acestei tari se organizeaza un carnaval. Toata lumea se pregateste de sarbatoare in sunetele muzicii, se consuma doua tipuri de bauturi - aloja si chicha - iar oamenii se imbraca in poncho-uri si poarta palarii, in credinta ca astfel se vor feri de duhurile malefice.
In ziua de marti care precede Miercurea Cenusie (prima zi a Postului Pastelui), se desfasoara ceremonia "tincunoaco". Mamele si bunicile se aduna, asezandu-se pe doua randuri in jurul unei arcade facute din ramuri de salcie si decorate cu flori, fructe, dulciuri si lanterne micute. Cele doua grupuri se intalnesc apoi sub aceasta arcada si isi daruiesc cate o papusa, pe care in prealabil o atinge fiecare de frunte. Ritualul acesta constituie o ceremonie sacra, despre care se considera ca semnifica legatura indestructibila care le uneste pe femei si pe care nu o poate desface decat moartea.
In Sambata Mare, carnavalul ajunge la apogeu. Femeile, imbracate in camasi largi, poncho-uri viu colorate si purtand palarii albe, interpreteaza cantece folclorice si danseaza in onoarea lui Pukllay (o zeitate despre care se spune ca este spiritul intregului carnaval). Dupa incheierea ceremoniei, se sacrifica o oaie, ceea ce simbolizeaza sfarsitul carnavalului.

Brazilia 
Cine nu a auzit, oare, de carnavalul de la Rio de Janeiro? Acesta se desfasoara inainte de inceperea Postului Pastelui. Pe parcursul intregului an, brazilienii se pregatesc pentru carnaval, iar pe durata acestuia ei se distreaza cat mai mult, canta, danseaza si organizeaza parade, pregatindu-se astfel pentru perioada Postului, cand, in mod firesc, nu se mai organizeaza nici o manifestare de acest gen.
Saptamana Mare incepe cu o ceremonie de binecuvantare a ramurilor de palmier, care sunt impletite in diferite modele complicate, reprezentand cruci, steaguri, litere si alte obiecte asemanatoare. Strazile sunt impodobite, iar o procesiune de oameni circula incet prin tot orasul, purtand statuete reprezentand pe Fecioara Maria si Iisus Hristos. In aceste zile, se consuma o anumita mancare, denumita pacoca si care este servita oricarui musafir care intra in casa. In Sambata Mare, se celebreaza un mic ritual care evoca sinuciderea prin spanzurare a lui Iuda.
Mexic
In Mexic, Sarbatoarea de Pasti tine doua saptamani, fiind impartita in Saptamana Sfanta - Semana Santa, cand sunt sarbatorite ultimele zile ale lui Iisus si Pascua, sarbatorind Invierea lui Iisus, reprezinta totodata si eliberarea de sacrificiile impuse de post. Fiecare comunitate sarbatoreste acest eveniment in functie de influentele religioase, insa cel mai emotionant moment, din saptamana sfanta, caracteristic la majoritatea comunitatilor, il constituie punerea in scena a evenimentelor petrecute in trecut. Scenetele redau ultima cina, tradarea, judecata, in unele orase intalnindu-se chiar si rastignirea.

Chile
In acest stat, duminica Floriilor este cunoscuta sub denumirea de Duminica Palmierului sau "Domingo de Ramos". Ceremonia specifica se desfasoara sub forma unei procesiuni. Palmierul este o planta plina de semnificatii: simbolizeaza victoria, bucuria si pacea. Palmierul a fost intotdeauna considerat copacul vietii si copac divin, dat fiind faptul ca traieste aproximativ 300 de ani. Vineri se mananca peste, iar pana duminica dimineata sunt difuzate programe speciale de muzica religioasa, cunoscute sub termenul generic de "doliu". In dimineata zilei de duminica, se transmit programe muzicale avand ca tema Invierea.

Grecia
Prima ceremonie este tinuta in Vinerea Mare, cunoscuta ca si ziua coborarii trupului Mantuitorului de pe cruce. Catafalcul este scos din altar si purtat pe strazile orasului, urmat de credinciosi cu lumanarile aprinse. Sambata Mare este dedicata pregatirilor, iar atmosfera generala este de voiosie si buna dispozitie, pentru ca se stie ca nu a mai ramas mult timp pana la Inviere. Bisericile sunt decorate de sarbatoare, oamenii sosesc pe inserat, avand lumanari, iar la miezul noptii iau lumina si isi spun "Hristos a inviat!" (in limba greaca, "Christos anesti!").
In prima zi de Paste, au loc, in aer liber, diferite manifestari de bucurie pentru Invierea Domnului, consumandu-se supa de miel, friptura de miel, oua, salate si prajituri speciale. De asemenea, grecii mananca o paine rotunda (lipie), ornata cu o cruce facuta din oua rosii, care se numeste Christopsomon.

Italia
In Italia, clopotele bisericii sunt auzite pe parcursul intregului an, dar se opresc in Joia Mare si linistea se asterne peste intreg tinutul. Oamenii sunt mai tacuti si mai ganditori, amintindu-si de rastignirea lui Iisus. In dimineata zilei de duminica, se aud din nou clopotele, care-i anunta pe oameni ca Iisus a inviat. Copiii gasesc oua ascunse prin casa sau in gradina.
In timpul Postului, femeile pun grau la incoltit, intr-un loc intunecat din casa. Firele de grau vor fi folosite pentru decorarea bisericilor in zilele premergatoare Pastelui.
Spre deosebire de alte tari, in Italia copacul care simbolizeaza victoria vietii asupra mortii este maslinul si nu palmierul. In duminica Floriilor, oamenii duc la biserica ramuri de maslin pentru a fi sfintite. Dupa ce toti oamenii s-au adunat in biserica, usile se inchid, simbolizand portile Ierusalimului. Preotii ciocanesc de trei ori si usile se deschid, muzica se revarsa in acorduri vesele, iar oamenii flutura ramurile, comemorand astfel intrarea triumfala a lui Iisus in Ierusalim.
In Vinerea Mare, multe biserici reconstituie ritualul spalarii picioarelor. Se aleg 12 barbati saraci din parohie, care simbolizeaza cei 12 apostoli, iar preotul, actionand ca Iisus Hristos, le spala picioarele.
Prima zi de Paste este o zi a fericirii si a sperantei renascute. Oamenii consuma produse traditionale, dintre care cea mai importanta este friptura de miel, consumata impreuna cu o salata de oua fierte.

Rusia
Incondeierea oualelor este una dintre traditiile pascale de baza din Rusia. Cea mai frecventa culoare pentru vopsirea oualelor este rosu. Vopsea rosie este aleasa pentru ca simbolizeaza sangele domnului Isus Hristos. In plus, rusii obisnuiesc sa sparga ouale rosii folosind cuie, traditie ce aminteste de rastignirea Domnului Isus Hristos.
Rusii merg la biserica in noaptea de sambata. La miezul noptii, ei ies afara si inconjoara biserica, intonand cantece religioase. Preotul ciocaneste la usa, iar toti se intorc in biserica pentru a sarbatori Invierea.
Imediat dupa ce slujba de Inviere s-a incheiat, rusii obisnuiesc sa serveasca cina impreuna cu toti membrii familiei. Cina de Paste este un festin somptuos la care participa un numar mare de credinciosi. Pe langa multe alte delicatese, in cadrul cinei de Pasti rusii servesc si o prajitura special preparata pentru aceasta sarbatoare, numita „kulich”.

Spania
Postul Mare consituie o perioada de meditatie, rugaciune si privatiuni, care-i purifica pe oameni si ii pregateste pentru miracolul Invierii. In Duminica Floriilor, oamenii merg la biserica, iar copiii duc ramuri si frunze de palmier pentru a fi binecuvantate de preot. Baietii au ramuri simple, in timp ce fetele duc unele ornate cu bomboane si beteala. In Sambata Mare, toata lumea merge la biserica, iar duminica se ia masa in familie si se merge in vizita la rude.


http://www.opiniatimisoarei.ro/pastele-lume-vezi-cele-mai-tari-obiceiuri-si-cum-se-sarbatoreste-pastele-alte-tari/23/04/2011/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu