Dragobetele - sarbatoarea dragostei la romani

         Legenda vorbeşte despre Dragobete ca fiind o entitate mitologică similară zeului Eros sau Cupidon care a luat la un moment dat şi forma fizică pentru că se aminteşte despre el şi ca fiu al Dochiei.

          Totodată se spunea că, având o personalitate mult mai expansivă, mai vulcanică decât a celor asemănători lui, devenise un fel de "nas ceresc" pentru ca, inainte de inceputul primaverii el oficia acolo, in spatiul cosmic, nunta tuturor animalelor. 

            De aceea se şi crede că, pe 24 februarie păsările nemigratoare se strâng în stoluri, îşi construiesc cuiburi şi se împerechează. Cele care nu reuşesc să facă acest lucru rămân fără pui până anul viitor.

          Această tradiţie s-a răspândit cu timpul şi la oameni. 
          Fetele şi băieţii se întâlneau, îşi alegeau perechea sau pur şi simplu îşi declarau dragostea pentru ca astfel erau protejaţi întreg anul de puterea şi binecuvântarea Dragobetelui. 
          În unele zone se povesteste chiar despre "goana din ziua de Dragobete" când, fetele şi flăcăii, se adunau în preajma satului de unde, la ora prânzului, tinerele porneau în fuga către casele lor urmărite îndeaproape de băieţi. Aceia care reuşeau să-şi prindă din urmă persoana iubită le puteau fura acestora o sărutare pecetluindu-şi astfel legământul în faţa tuturor. Din acest motiv, în universul rural încă mai circulă zicala "Dragobetele sărută fetele!".

            Adesea identificat cu imaginea bărbatului tânăr, curajos, un adevărat Făt-Frumos, se istoriseşte şi că Dragobete, cel cu firea năvalnică, a fost metamorfozat de Maica Domunlui în planta dragostei care de altfel îi şi poartă numele.         

Lavinia

   Pe 24 februarie, în ziua când Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezatorul, spiritualitatea populară consemnează ziua lui Dragobete, zeul tinereţii, patron al dragostei şi al bunei dispoziţii. Sărbătoarea de Dragobete este echivalentul românesc al sărbătorii Valentine’s Day, sau ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii, în America. 

         Etimologia cuvântului a fost dezbătută de numeroşi etnologi şi filologi, propunându-se variate explicaţii pentru originea sa.

         Tradiţii se păstrează cu precădere în sudul şi sud-vestul României.

             Dragobetele este o sărbătoare românească.

 În dimineaţa acestei zile fetele şi băieţii se îmbrăcau în haine de sărbătoare şi, dacă timpul era frumos, porneau în grupuri prin lunci şi păduri, cântând şi căutând primele flori de primăvară. Fetele strângeau în această zi ghiocei, viorele şi tămâioase, pe care le puneau la icoane, pentru a le păstra pânăla Sânziene, când le aruncau în apele curgătoare. Dacă, întâmplîtor, se nimerea să găsească şi fragi înfloriţi, florile acestora erau adunate în buchete ce se puneau, mai apoi, în lăutoarea fetelor, în timp ce se rosteau cuvintele: 

                             “Flori de fragă
                              Din luna lui Faur
                              La toată lumea să fiu dragă
                              Urâciunile să le desparţi.”

            Fetele şi femeile tinere strângeau zăpada proaspătă, o topeau şi se spălau cu apa astfel obţinută pe cap, crezând că vor avea părul şi tenul plăcute admiratorilor.

             Dragobetele era ziua când fetele si băieţii se îmbrăcau în haine de sărbătoare şi, dacă timpul era frumos, porneau în grupuri prin lunci si păduri, cântând si căutând primele flori de primăvară.

            De obicei, tinerii, fete şi băieţi, se adunau mai mulţi la o casă, pentru a-şi "face de Dragobete", fiind convinşi că, în felul acesta, vor fi indrăgostiţi întregul an, până la viitorul Dragobete. Această întâlnire se transforma, adesea, într-o adevăratî petrecere, cu mâncare şi băutură. De multe ori, băieţii mergeau în satele vecine, chiuind şi cântând peste dealuri, pentru a participa acolo la sărbătoarea Dragobetelui. Era o sărbătoare a grupurilor de tineri care ieşeau din sat la pădure, făceau o horă, se sărutau şi se îmbrăţişau.

            Se mai credea că în ziua de Dragobete păsările nemigratoare se adună în stoluri, ciripesc, îşi aleg perechea şi incep să-şi construiască cuiburile.

Dragobetele era sărbătorit în unele locuri şi la data de 1 Martie, deoarece se considera că el este fiul Dochiei şi primul deschizător de primăvară.

            Oamenii bătrâni ţineau această zi pentru  a fi feriţi de friguri şi alte boli. Ziua Dragobetelui fiind ziua în care, oamenii batrâni, trebuiau să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar şi de păsările cerului, dându-le de mâncare. În această zi nu se sacrificau animale, pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor.

              O altă tradiţie spune că Dragobetele a fost transformat într-o buruiană, numită Năvalnic, de Maica Precista, după ce nesăbuitul a îndrăznit să îi încurce şi ei cărările.

 Ştefana şi  Briana

Dragobetele se sărbătoreşte pe 24, 28 februarie sau la l, 3 şi 25 martie, aceste numeroase date fiind cauzate de confuzia dată de cele două calendare (iulian şi gregorian). Marcel Lutic a observat că acestea se află „în preajma zilelor Babei Dochia şi a echinocţiului de primăvară. Mai ales în sudul României, există o perioadă întreagă, la îngemănarea lunilor februarie cu martie sau, cel mai adesea, în martie care sta sub semnul Dragobetelui”. În majoritatea locurilor, data celebrării este 24 februarie, iar Nicolae Constantinescu a declarat că a descoperit un document în care Bogdan Petriceicu Haşdeu confirma 1 martie ca ziua în care se sărbătorea Dragobetele.

Hora de Dragobete - Îmbrăcaţi de sărbătoare, fetele şi flăcăii se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute prin păduri şi lunci, flori de primăvară. Dacă se găseau şi fragi înfloriţi, aceştia erau adunaţi în buchete şi se puneau ulterior în lăutoarea fetelor, timp în care se rosteau cuvintele: „Flori de fraga/Din luna lui Faur/La toată lumea sa fiu dragă / Urâciunile să le desparşi”.

Pe dealurile din sat se aprindeau focuri, iar în jurul lor stăteau şi vorbeau fetele şi băieţii. La ora prânzului, fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit zburătorit, urmărite de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. De aici provine expresia Dragobetele sărută fetele!. Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru a-şi afişa dragostea în faţa comunităţii.

„Unii tineri, în Ziua de Dragobete, îşi crestau braţul în formă de cruce, după care îşi suprapuneau tăieturile, devenind astfel fraţi, şi, respectiv, surori de cruce. Se luau de fraţi şi de surori şi fără ritualul de crestare a braţelor, doar prin îmbrăţişări, sărutări frăţeşti şi jurământ de ajutor reciproc. Cei ce se înfrăţeau sau se luau surori de cruce făceau un ospăţ pentru prieteni”, a afirmat Simion Florea Marian. Folcloristul român Constantin Rădulescu-Codin, în lucrarea „Sărbătorile poporului cu obiceiurile, credinţele şi unele tradiţii legate de ele” scria: „Dragobete e flăcău iubieţ şi umblă prin păduri după fetele şi femeile care au lucrat în ziua de Dragobete. Le prinde şi le face de râsul lumii, atunci când ele se duc după lemne, flori, bureţi ...”. De aici şi provine răspândita expresie adresată fetelor mari şi nevestelor tinere, care îndrăzneau să lucreze în această zi: „Nu te prindă Dragobete prin pădure!”.

În aceasta zi, oamenii mai în vârstă trebuiau să aibă grijă de toate animalele din ogradă, dar şi de păsările cerului. Nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase întreg anul. Fetele mari strângeau de cu seara ultimele rămăşiţe de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste. Există o serie de obiceiuri în zona rurală legate de această sărbătoare. Bărbaţii nu trebuie să le supere pe femei, să nu se certe cu ele, pentru că altfel nu le va merge bine în tot anul. Tinerii consideră că în această zi trebuie să glumească şi să respecte sărbătoarea pentru a fi îndrăgostiţi tot anul. Iar dacă în această zi nu se va fi întâlnit fata cu vreun băiat, se crede că tot anul nu va fi iubită de nici un reprezentat al sexului opus.

 În această zi, nu se coase şi nu se lucrează la câmp şi se face curăţenie generală în casă, pentru ca tot ce urmează să fie cu spor. În unele sate se scotea din pământ rădăcina de spânz, cu multiple utilizări în medicina populară.

Andra